If I were you..

If I were you, as people stop for a few moments and I realize how much I care about you
If I were you, I do the Impossible for you
If I were you, I run to you, to your all over my body
If I were you, I would not think is best for you

Ochiul ca o oglinda a timpului

Din punct de vedere anatomic, ochiul dupa cum se stie este un organ deosebit de complex, servind la o imaginatie traita sau retraita.
Aceasta imagine traita poate da o senzatie vizuala placuta sau neplacuta ce nu poate fi explicata in cuvinte.
Privind insa numai din punct de vedere al formei ce necesita o descriere expresiva a imagini retraite in spatiu perspectiv.
Fiecare om detine in ochi o oglinda in care tot ce e frumos aproape nu se mai poate reflecta in oglinda, in schimb, tot ce e urat se vede foarte clar si chiar mai urat e in realitate.
Insa omul pretinde ca doar oglinda sa poate reflecta adevarul chip pur al omului, insa cu cat mai sus cu atat se cutremura si se stramba mai tare, atat de tare incat nici cu mainile sale nu o mai poate tine.
Dintr-o data oglinda a cazut pe pamant si s-a spart in mii si mii de cioburi, cele mici ca niste firisoare de praf, au foat luate de vant si duse prin toata lumea.
Se spune ca fiecare ochi are cate un ciob ce a pastrat intreaga putere a oglinzii si astfel raul a generat pe acest pretios obiect. Aceste cioburi au patruns puternic si in inimile oamenilor, din acel moment s-a transformat in bulgari de gheata.
Oglinda poate lua locul ochiului cat ai clipi, intr-un singur gest reflex.
Oglinda primordiala a diavolui poate fi privita ca o formula dintre bine si rau, trecut-prezent, atunci cand ne uitam in oglinda, sa fim capapbili si responsabili de cea ce suntem, ce am fost si ce vom fi, sa avem curajul sa ne uitam in trecut, ca sa stim ce sa nu stricam in viitor, sa nu uitam pe cine am lasat in urma cu adevarat, pt ca oglinda ne pune o masca oarba, ce infatiseaza rautatea si nepasarea.
Tot ceec ce trece mai intai prin oglinda, ia contact cu transformarea exterioara ce deformeaza reflexia celei interioare, ratiunea primin in consecinta imaginea deformanta a realitati..
Aceasta imagine priveste o desfasurare a evenimentelor cu un subiectivism iesit din comun, pana la o totala confuzie.
S-ar putea ca cioburile din ochi si inima sa ne lipseasca de continuitate in sentiment si gandire, deci sa se opuna evolutiei noastre, ne invartim intr-un cerc inchis.
Ratacind in lume ca intr-o camera plina cu oglinzi din care nu putem iesi, neputand deslusi aceste dileme ale oglinzilor din privirea oamenilor, nuputand intrezari o portita in care sa patrundem in ochii si inima duh sfant al omului.
Oare cati dintre noi realizeaza ca ceea ce suntem in realitate, atribuim o imagine reala, nu o imagine contrafacuta, in schite teatrale ca niste miscari pline de pretiozitate si fara nicio valoare.
Cautam sa ne ascundem astfel in spatele oglinzi de trecutul nostru, apeland tot timplu la masti, dar din pacate, ele nu ne vor ajuta niciodata.

Cautam oare in oglinda acea parte abandonata din noi?

Lumea aviatiei

Cum am patruns in aceasta lume? Foarte usor! In vara anului 2008, am cunoscut un amic pe nume, Sebi. Sebi este un tip de 19 ani caruia ii plac foarte mult avioanele si mai ales lumea aceasta, a aviatiei. Prin intermediul lui am patruns si eu in aceasta lume, care pot spune ca este foarte minunata.. pana a ajunge aici, mi-a luat ceva vreme, deoarece la inceput nu prea imi venea a crede ceea ce-mi povestea.. pana cand in ziua de 20 iulie 2008, m-a invitat pe aerodromul din Cliniceni pentru ca avea loc un mitting al ziua aviatiei. Cand am ajuns acolo, totul s-a schimbat brusc! Dupa ce am aflat cateva detalii despre avioane, cum se numesc, cum poti pilota, la ce folosesc toate butonasele, si acele ceasuri..m-a intrebat daca vreau sa zbor..pentru inceput am crezut ca glumeste, dar insistand, mi-am dat seama ca vorbeste foarte serios. Cu chiu si vai, am zis un "da" cu jumatate de gura..imi era putin teama pt ca nu mai zburasem niciodata.
Cand am urcat la bordul avionului CT-SW, ultra usor, tremuram ca o piftie:))..Avionul a inceput a decola, urcam cu 5 m/s si aveam aproximativ 185km/h. Incetul cu incetul, casele, masinile si oamenii erau din ce in ce mai mici..pentru prima data eram deasupra tuturor:) ..dar asta doar pentru cateva minute, din pacate. Cand am ajuns cu picioarle pe pamant,nu imi venea a crede ca am zburat..ma simteam foarte norocoasa ca l-am cunoscut pe Sebi, deoarece, datorita lui am ajuns sa zbor. Dupa acea zi minunata, il intrebam aproape zilnic pe Sebi, cand vom mai ajunge pe acolo, cu dorinta de a mai zbura:).. Dupa acest zbor, imi doream din ce in ce mai mult sa aflu cat mai multe lucruri despre avioane..despre aceasta lume, iar cu ajutorul lui Sebi, voi gasi raspunsul la toate aceste intrebari:)